Consiliere în relația cu mass-media

Conduci o organizație, indiferent dacă este o companie, o asociație sau o instituție publică? Mai devreme sau mai târziu un jurnalist va interacționa cu tine, dorind să știe mai multe despre produsele sau serviciile acesteia.

Sunt multe lucruri pe care al trebui să le știi înainte de a participa la o emisiune TV, de a da un interviu ori de a organiza o conferință de presă! Iată doar câteva dintre ele…

Jurnaliştii sunt oameni! Deci nu-i trata nici arogant, nici umil sau excesiv de familiar! Tratează-i ca pe nişte profesionişti în domeniul lor de activitate, şi la fel te vor trata şi ei.

Pregătește-te pentru orice discuție cu un jurnalist! Chiar dacă stăpânești foarte bine subiectul, este bine să ai pregătite date actualizate. Mai mult, pune-te în locul jurnalistului și intreabă-te ce ar fi de interes pentru el și pentru publicul lui!

Nu tot ce este important pentru tine este la fel de semnificativ pentru jurnalist! Așa că nu-l ”sufoca” cu date exagerat de tehnice, oferă-i explicații clare și suficiente, astfel încât el să poată, la rândul său, să transmită publicului informația corectă…

Și mai sunt multe alte reguli pe care tu și organizația ta ar trebui să le cunoașteți…

Pentru un antrenament serios în ceea ce privește comunicarea cu mass-media, contactează-ne!